Maftei și Constantin, aproape de plecare!

Maftei și Constantin, aproape de plecare!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cuplul de fundași centrali pe care s-a bazat Rapidul în sezonul recent încheiat, Vasile Maftei – Marius Constantin, este pe cale să devină istorie.

După zece ani petrecuți la echipa din Grant, Maftei le-a transmis oficialilor giuleșteni că ar dori să plece. Criticile primite, dar și injuriile pe care o parte din suporteri i le-au adresat l-au determinat pe căpitan să ceară conducerii permisiunea de a-și căuta o altă echipă. Nedorind să-i pună bețe în roate, șefii din Giulești l-au asigurat pe Maftei că va putea pleca în condiții amiabile, în momentul în care clubul va primi o ofertă pe numele său. „Dacă Maftei vrea să plece și a depus la club o cerere în acest sens, atunci vom discuta problema în următoarea ședință a Consiliului de Administrație“, a precizat George Copos.

„L-am dori pe Marius la Cluj“

Pe lângă Maftei, un alt jucător din lotul alb-vișiniilor se află pe picior de plecare. Marius Constantin este dorit cu insistență la noua campioană a României, CFR Cluj. „Deși este un jucător mai rebel, l-am dori pe Marius, dar nu știu dacă îl putem lua“, a spus președintele ardelenilor, Iuliu Mureșan. În schimb, Copos nu pare dispus să renunțe la unul dintre jucătorii săi preferați: „Țin foarte mult la Marius și cred că nici el nu își dorește să plece“.

Întăriri din Moldova

În eventualitatea în care Rapidul îi va pierde pe cei doi jucători, oficialii din Grant testează în aceste zile pistele Ștefan Mardare și Dorian Andronic, de la FC Vaslui. Primul a mai fost dorit în Grant și în iarnă, dar atunci tratativele dintre părți nu s-au materializat, în timp ce Andronic este privit drept o mare speranță pentru a întări defensiva giuleșteană. Contactat telefonic, finanțatorul Vasluiului, Adrian Porumboiu, nu a dorit să comenteze pe marginea acestui subiect.

"Vasile Maftei vrea să plece. Este supărat că suporterii l-au înjurat după meciul cu UTA. Vom analiza cererea lui" – Constantin Zotta, director general Rapid

22 de goluri a încasat Rapidul cu cei doi jucători pe teren

29 de meciuri au jucat împreună Maftei și Marius Constantin în acest sezon

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Transformare dramatică. Ireal cum a ajuns să arate Prințesa Kate Middleton, după 3 luni de chimioterapie,
Transformare dramatică. Ireal cum a ajuns să arate Prințesa Kate Middleton, după 3 luni de chimioterapie,
S-a îndrăgostit de ea și a avut nevoie de 6 luni pentru a o cuceri. ”Se făcea că nu vede. A fost puțină aroganță”
S-a îndrăgostit de ea și a avut nevoie de 6 luni pentru a o cuceri. ”Se făcea că nu vede.…
Ea este femeia găsită moartă într-o valiză, în Oradea! Întregul film al crimei, făcut public de autorități. Ce a ieșit la iveală e cutremurător
Ea este femeia găsită moartă într-o valiză, în Oradea! Întregul film al crimei, făcut public de autorități. Ce a ieșit…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
E total schimbat după ce a învins cancerul! A slăbit ENORM și abia dacă îl mai recunoști. Pe vremuri era unul dintre cei mai buni prezentatori tv
E total schimbat după ce a învins cancerul! A slăbit ENORM și abia dacă îl mai recunoști. Pe vremuri era…
A murit la doar 35 de ani din cauza unui cancer devastator. Tragedie în showbiz-ul românesc
A murit la doar 35 de ani din cauza unui cancer devastator. Tragedie în showbiz-ul românesc
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Elevi, a crezut Nicolae Ceauşescu în Dumnezeu, ia spuneţi‑mi?
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Elevi, a crezut Nicolae Ceauşescu în Dumnezeu, ia spuneţi‑mi?
Curg acuzațiile de fraudă electorală. La Costinești s-au numărat voturile de 6 ori și de fiecare dată a ieșit altcineva
Curg acuzațiile de fraudă electorală. La Costinești s-au numărat voturile de 6 ori și de fiecare dată a ieșit altcineva
A fost găsită BRUMĂ pe MARTE! Cercetătorii credeau că e IMPOSIBIL!
A fost găsită BRUMĂ pe MARTE! Cercetătorii credeau că e IMPOSIBIL!
Irinel Columbeanu se pregăteşte să devină socru! După ce a ajuns fără bani de azil, fostul milionar a dat vestea cea mare!
Irinel Columbeanu se pregăteşte să devină socru! După ce a ajuns fără bani de azil, fostul milionar a dat vestea…
Larisa lui Pescobar: Cum e pe Insta? Așa e în realitate! Între wow și bau
Larisa lui Pescobar: Cum e pe Insta? Așa e în realitate! Între wow și bau
Lege pentru cei cu aer condiționat. Asociația de proprietari de la bloc îți interzice
Lege pentru cei cu aer condiționat. Asociația de proprietari de la bloc îți interzice
E oficial! Se vor organiza noi alegeri! Situație cu totul nemaivăzută în România
E oficial! Se vor organiza noi alegeri! Situație cu totul nemaivăzută în România
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Microsoft pregătește trei modele noi de console Xbox Series
Microsoft pregătește trei modele noi de console Xbox Series
Surprizele alegerilor locale 2024. Foști primari care revin, rocadă între PNL și PSD, „legende” trimise acasă
Surprizele alegerilor locale 2024. Foști primari care revin, rocadă între PNL și PSD, „legende” trimise acasă
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
Un ARO se vinde pe OLX. Proprietarul are o mare SURPRIZĂ. Ce „BONUS” îi dă clientului?
Un ARO se vinde pe OLX. Proprietarul are o mare SURPRIZĂ. Ce „BONUS” îi dă clientului?
Cum arată casa în care locuiește Nicușor Dan. Plătește 550 de euro chirie pe lună
Cum arată casa în care locuiește Nicușor Dan. Plătește 550 de euro chirie pe lună
×